Craiova meniu:

Craiova de la 1900

Cetatea marilor moşieri şi a burgheziei, reprezentată prin acei ciocoi, foştii vechili ai moşiilor, protipendada care se îngrijea de petrecerile ei, dând impresia unui oraş grăbit şi uneori prea gălăgios, sunt doar câteva imagini ale Craiovei de la 1900.

Frumuseţea vremilor, presărată cu muzici franţuzeşti şi nemţeşti, balurile care se deschideau cu un cadril şi al căror start era dat pe 1 ianuarie la Palatul Regal, dar şi marile bâlciuri, evenimente aşteptate cu nerăbdare de mahalale, răzbat din creionările făcute în volume îngălbenite de vreme.
Un tablou descris de Nicolae Brădişteanu în volumul său ne introduce în atmosfera acelor vremuri: „Din 1821, Craiova căpătă altă înfăţişare. Din ce în ce mai mult vechiul târg, atât de încercat, lua înfăţişarea unui adevărat oraş. În centrul său comercial se înmulţiseră hanurile şi se deschiseseră câteva hoteluri după moda Apusului... Viaţa era alertă. Speranţele erau mari.
Moda începuse a se schimba, devenind mai europeană. Din ce în ce mai rar se vedeau pe uliţi acele anteree boiereşti după portul oriental.
Dispăruseră işlicurile cu fundurile lor pătrate şi dulămile îmblănite, ca şi faimoasele ciubuce cu ţeava lungă şi imaneaua de fildeş sau chihlimbar, în care ardea tutun turcesc tăiat în fire lungi şi subţiri“.


Gara veche

Personajele vremii

Craiova cunoştea o ascensiune rapidă. Mulţi fii de boieri mergeau la studii în Viena sau Paris. Apăruse din 1837 prima tipografie şi, odată cu ea, şi primele periodice tipărite local.
Toate au făcut ca în anul 1900 vechiul oraş să fie socotit cetatea marilor moşieri şi a burgheziei, reprezentată prin acei ciocoi, foştii vechili ai moşiilor care peste noapte ocupaseră poziţiile-cheie ale vieţii economice. „În calitatea lor de oameni parveniţi, cuprinşi de aroganţă şi lăcomie, nu cunoşteau decât puterea banului şi lichelismul politic.
Dintre ei se recrutau toţi transfugii şi fripturiştii politici ce, fără gânduri multe, treceau dintr-un partid în altul, pentru a nu pierde ciolanul la care rodeau.
Puţina spoială de cultură, pe care şi-o însuşiseră, cu greu puteau acoperi fondul sufletului lor dur şi egoist“, nota Nicolae Brădişteanu.


Strada Unirii

Din preocupările cotidiene

Protipendada se afirma din ce în ce mai mult. Birjele de tip vienez, trase de cai bine ţeselaţi, ca şi cupeurile de portiere ce înrămau cristale lucioase, cunoscute a fi o caracteristică a urbei de odinioară, se întreceau în a le face plăcerile.
Locul preferat de lumea bună era Parcul Bibescu, a cărui reconstrucţie se terminase. Pentru varietatea locului, lângă lac se zidise şi o groapă a urşilor, impresionantă, asemuită de oamenii vremii cu suprafaţa unui arene de circ. „Într-o margine a ei se construise un bazin cu apă curgătoare, unde urşii puteau face baie sau să se împroaşte cu apă în zilele călduroase de vară, spre desfătarea zecilor de copii ce ar fi fost în stare să-i privească ore în şir“.
La o astfel de ieşire, ţinuta de protipendadă era obligatorie. Doamnele încorsetate, cu rochii vaporoase, care aproape măturau pământul, îşi supravegheau odraslele. Nu le lipseau nici mănuşile de piele fără degete, dar lungi până la cot, pălăriile cu boruri largi, ornate cu flori sau păsări. Purtau pe faţă voalete de mătase, iar în picioare - ghete cu tocul şi carâmbul înalte.
„Învârtind în mână tot felul de umbreluţe colorate, căutând să se apere de soare, povesteau despre moda pe care Parisul o decreta complet în întreaga Europă.
Câteva grupuri retrase povesteau în surdină despre aventurile amoroase ale prietenilor, avute cu ocazia curei din fiecare an la Băile Herculane“, se notează în volumul „Oameni şi întâmplări din Craiova de altădată“.
Nici domnii nu rămăseseră indiferenţi în faţa schimbărilor vremii. Au început să poarte redingotă pe talie şi pantaloni reiaţi, ghete de lac cu gumilastic şi jobene. Suprema lor satisfacţie „din marea oligarhie, ce se ridicase“ erau cafenelele şi berăriile unde se citeau şi se comentau gazetele. În aceste locuri se putea bârfi în voie, punându-se la cale în acelaşi tip tot felul de cancanuri. Conversaţiile domnilor erau deseori aprinse, pe problemele politice sau economine ale urbei, încât de multe ori se ajungea la insulte sau injurii.
La ceas de seară, discuţiile se mutau în cafenele şi localurile de noapte, poate la cafeneau „Saraşi“ (Minerva) sau la cofetăria Dumitrache Cacaliceanu. „Marile ei ferestre puteau fi socotite adevărate vitrine, pentru cei dinăuntru să-i vadă pe cei de afară, iar cei de afară să-i admire pe cei dinăuntru, care, departe de praful şi forfota de pe stradă, să simtă tumultul vieţii oamenilor nevoiţi să alerge după treburi“.


Banca Olteniei

O zi la bâlci

Cotidianul era „tulburat“ uneori de marile bâlciuri, evenimente aşteptate cu nerăbdare de mahalalele şi satele apropiate. Panoramele unde mulţimea de oameni şi gură-cască se întâlnea cu femeia cu coadă de peşte, viţelul cu cinci picioare şi şarpele cu cap de femeie, se ridicau într-o noapte. Prin pâlnii mari, aşa-zişii artişti îşi chemau publicul la reprezentaţii de neuitat. Li se alăturau scamatorii şi saltimbancii, „având o musculatură impresionantă, formată din perne umplute cu vată, bine mascate sub maiouri strânse pe corp“, care scoteau panglici şi flăcări pe nas sau, în uimirea şi emoţia celor ce priveau înspăimântaţi, introduceau lama tăioasă a unei săbii pe gâtlej în jos.
Apoi, după ce gustau distracţiile, sub umbrarele acoperite cu papură, târgoveţii se cinsteau şi mâncau „mititei ardeiaţi, să le treacă focul ce-i ardea“. La ceas de seară, un cobzar bătrân „le zicea la ureche de ocnă ori de inimă albastră, să mai uite de biruri şi alte angarale: Lucră omul ca furnica/Nu s-alege cu nimica/De-am avut, de n-am avut,/ Nimenea nu m-a ştiut/ Iarna-i grea, muierea rea...“.

Aceasta era Craiova la 1900...

Autor: Mirela Marinescu (Gazeta de Sud, Craiova - 9 ianuarie 2010)

Meditatii

Username:
Parola:

Creare cont nou - Trimitere parola
Comentarii - Utilizatori

© Universitatea Craiova

Dictionar   Meditatii   Dictionar     SEO Romania   This is my Google PageRank™ - SmE Rank free service Powered by Scriptme