In turul editiei de campionat 1996/1997 am scris cronicile meciurilor Universitatii pentru ziarele "Tineretul Liber" Bucuresti, "Gazeta de Olt" Slatina si "Gazeta de Severin", precum si pentru buletinul de sport al agentiei de presa "Infomedia" Bucuresti. Faptul nu e foarte maret, dar el nu are la baza nici o retributie financiara, plus ca acele randuri au fost primele pentru mine ca ziarist.
In rest, am mai scris cateva randuri, de asemenea, poate nu foarte importante, care se gasesc in aceasta pagina. Eu le denumesc randuri de suporter.
Un meci cu peripetii - o zi de suporter Universitatea Craiova
Suporter Universitatea Craiova
Universitatea Craiova si stadionul "National" (fost "23 august") din Bucuresti
Un meci cu peripetii
- de fapt, nu meciul, ziua -
- despre sambata, 30 septembrie 2000 -
Exista zile in care ar trebui sa dormi 25 de ore. Sau macar sa stai
toata ziua in pat, ghemuit si cu patura trasa deasupra capului. Si
sa nu misti un deget. Pentru ca, daca-l misti, se intampla ceva. Pe dos.
Nu neaparat foarte rau, dar oricum pe dos fata de ce ar trebui sa fie
sau, mai corect, de ce ti-ai planificat tu sa fie.
M-am hotarat sa merg la Craiova, la meciul de fotbal
Universitatea-Steaua, meci intre ocupantele primelor doua locuri in
clasament, prima echipa fiind favorita mea de suflet. Zis si ... dar
pana la facut mai e!
Am ajuns la Gara de Nord. Pe la 12 si 10. Spre Craiova aveam tren la
12,36, deci imi facusem deja planurile ce o sa fac in gara timp de peste
20 de minute, pana pleaca trenul. Intru in gara, ma indrept spre casa de
bilete si, in drum, ma uit spre panoul de afisaj cu trenurile care
pleaca. Dar trenul meu ... nicaieri!
"S-o fi stricat panoul!", "Or fi uitat sa-l
treaca!", mi-am zis! As! De unde! Astea erau variante daca trenul
pleca, iar tu ai fi ajuns tarziu in gara si ai fi cautat cu insufletire
sa vezi de la ce linie pleaca!
Merg la ghiseul de informatii sa intreb de ce nu apare trenul meu pe
panou si mi se raspunde ca trenul nu circula azi! "In "Mersul
Trenurilor" scrie ca circula sambata si duminica!" scancesc o
vorba intre strigat si uimire! "Da, scrie, dar e gresit scris!
Circula vineri si duminica! Am gresit si noi!"
Mda, o mica eroare! Numai 24 de ore! Ce inseamna 24 de ore la scara
istoriei ? O nimica toata! Plus ca, la cate intarzieri au trenurile
noastre, probabil ca l-au pus special sa plece mai devreme din prima
statie, ca macar pe la jumatatea traseului sa ajunga la timp!
Mut de uimire, plec de la ghiseu, intrebandu-ma cu ce ajung eu in
Craiova pana la ora 17. Trenul urmator era peste doua ore si ajungea cu
jumatate de ora mai tarziu decat aveam eu nevoie, ceea ce insemna
pierderea a jumatate din spectacolul pe care imi propusesem sa-l
savurez, chestie ce aproape echivala cu ratarea excursiei.
Unele lucruri, dupa cum se vede, sunt ratate si daca atingi numai o
parte din ele. Cum varianta nu ma multumea, dar nici nu aveam de ales,
ma uit iar pe panou ca vitelul la o anumita poarta, poate sperand intr-o
minune care sa imi aduca trenul acolo.
Cum minunile nu se produc la cerere, trenul nu apare, insa constat ca pe
panou mai e scris un tren spre Craiova. Cu ocolire, prin Pitesti, dar
merge la Craiova!
Pacat, insa, ca a respectat ora de plecare din "Mersul
Trenurilor", adica 12,11! Adica a plecat de cateva minute!
Mai contemplu panoul pana ce si acest tren dispare de pe el - "un
final de excursie cam rapid!", ma gandesc - ies din gara si ... imi
amintesc ca spre Pitesti exista autocare din ora in ora si ca acestea
ajung acolo intr-o ora jumatate, adica mai devreme decat trenul, care
face doua ore! Alerg spre statia de autocare si gasesc un microbuz care
tocmai pleca spre Pitesti! Ma urc si ... la drum!
La Pitesti ajung in grafic. Adica la timp. Trenul era in gara, ma
astepta, mai era chiar un sfert de ora pana la ora de plecare din oras,
drept pentru care ma hotarasc sa ma dau jos (din tren! Eram in tren!) si
sa ma duc la o alimentara de langa gara sa-mi cumpar ceva de mancare.
Cobor, ma duc la alimentara, stau la coada, imi cumpar ceva, plec, imi
aduc aminte ca n-am luat paine, ma intorc la aceeasi alimentara, stau
iar la coada, toate astea cu ochii pe ceas. Timpul trece, coada nu se
mai termina, ajung pana la urma in fata, disparusera toate vanzatoarele
- si erau trei! Cum stateam (iar ca vitelul!) in fata tejghelei, cujet:
"Ma, sa piarda cineva un tren s-a mai vazut, dar sa piarda de doua
ori intr-o zi acelasi tren, iata o performanta care, daca s-a mai vazut
- un "daca" imens - e accesibila numai anumitor persoane,
printre care se pare ca ma numar si eu!"
Am ratat performanta! Vanzatoarea a venit, am luat paine si i-am dat
trenului prilejul sa circule si cu mine pe post de pasager al lui.
Trecand repede peste faptul ca autobuzul de la gara spre stadion a venit
cand incepusem sa ma intreb daca mai circula pe acolo, sa trec la meci
si sa spun ca a fost unul relativ frumos. Stiinta mea a batut (chiar
jucand cea mai mare din meci cu un jucator mai putin pe teren) - ceea ce
ma face sa caracterizez, din punctul meu de vedere, meciul ca unul
foarte frumos - si a trecut pe primul loc in clasament, devansand chiar
echipa adversa si chiar pe baza rezultatului direct dintre cele doua.
Dar, ca orice lucru frumos, s-a terminat repede. ("Repede" zic
acum, cand privesc inapoi, ca "Nu se mai termina odata!" erau
gandurile ce imi ocupau mintea in ultimele minute ale lui, cand Steaua
alerga in disperare sa egaleze!)
Am plecat de la stadion agale, stand de vorba cu microbisti localnici;
trenul meu de intoarcere era pe la orele doua din noapte. Intru intr-un
Internet Cafe, cu gandul sa-mi mai omor timpul, pe la 10 (seara) ies si
de acolo si ma hotarasc sa merg in gara, unde aveam planificat sa mananc
o ciorbita de perisoare si sa ma uit la televizor la restaurantul garii
pana la sosirea trenului.
Pe drum, trecand pe langa statia de tramvai, ma gandesc daca n-ar fi mai
bine sa iau tramvaiul, sa ies la marginea orasului, sa gasesc o masina
si sa merg in Caracal sa innoptez la cumnatii mei. In prima faza astept
tramvaiul, dar ma razgandesc iar si plec spre gara chiar cand tramvaiul
intra in statie.
Ajung in gara si ... ma uit pe panoul de afisaj al trenurilor.
Trenul meu nu era afisat!
Am crezut ... ca s-a defectat panoul. M-am mai gandit ... ca or fi uitat
sa treaca trenul! (Chiar era putin defect panoul, pentru ca pe locul
(linia din tabel) unde trebuiau sa troneze datele despre trenul meu erau
blocate niste date aiurea.)
Urmarea e usor de banuit. Am mers la ghiseul de informatii sa intreb
unde e trenul meu.
"Trenul este deviat." - mi se raspunde - "E scris si pe
geam." - continua functionara, aratandu-mi cu mana afisul pus pe
geamul ghiseului de informatii.
Cum as fi putut sa citesc eu din Bucuresti, unde imi facusem planurile,
ce e scris pe geamul ghiseului de informatii din gara Craiova n-am
indraznit sa intreb, dar ma uit iar in "Mersul Trenurilor" sa
gasesc un alt tren spre Bucuresti, Caracal sau Slatina, localitati unde
as fi putut ramane peste noapte in conditii normale.
Primul tren spre Bucuresti era la 4,30 dimineata!
Mai gasesc un personal care pleca la 0,30. Uitandu-ma mai atent, gasesc
observatia ca nu circula duminica. Iar ora de plecare era duminica!
Spre Slatina era un tren la 23,35. Care circula in toate zilele
saptamanii, mai putin sambata. Iar ora de plecare era, dupa cum usor am
constatat, exact sambata!
Ma intreb la ce mai e bun "Mersul Trenurilor", de vreme ce tot
nu circula nici un tren care e scris acolo! O fi facut pentru d-astia ca
mine, carora le place sa calculeze oare cat ar face un tren de la
Bucuresti la Craiova (sau alte variante de rute) si la ce ora ar ajunge
el, daca ar pleca din statia de destinatie de la o anumita ora! 12,36 de
exemplu! Sau doua din noapte! Sau 0,30! Sau, de ce nu ?, 23,35!
Satisfacandu-mi aceste curiozitati - pentru cine mai e curios si ii e
lene sa mearga pana in Craiova si sa consulte "Mersul
Trenurilor": putin peste trei ore pe distanta Bucuresti-Craiova (cu
accelaratul, rapidul sau expresul), vreo ora si jumatate pe distanta
Craiova-Caracal ("Mersul" ofera si varianta de tren personal
pentru calcule) si tot cam atata pentru Craiova-Slatina - nu imi ramane
decat sa constat, privind ceasul, care arata 22,30, ca nu as mai avea de
stat in gara decat ... 6 ore!
Imi amintesc de varianta cu autostopul pana la Caracal si pornesc iar
spre centru. Eee, numai ca ora era acum tarzie si tramvaiul nu mai
circula!
Ma hotarasc sa iau un taxi pana la marginea orasului. Sambata seara,
spre miezul noptii, la marginea Craiovei, taxiul plecase, un vanticel
rece si, mai presus de toate, strada pustie, iata un peisaj
"incurajator", care m-a facut sa ma intreb de ce plecasem eu
totusi din gara!
Vad o masina, ii fac semn, nu ma ia. Vad alta, aceeasi scena. Cu a
treia, la fel. Sincer, incepusem sa ma intreb nu ce era de facut, caci
ce era de facut a fost clar in fiecare moment al zilei, ci daca lucrul
cel mai bun care parea cel mai bun a fi facut intr-o situatie avea sa
duca, asa cum dusesera majoritatea covarsitoare a zilei aceleia, la o
situatie si mai dificila. Stateam singur in noapte la marginea Craiovei
si ajunsesem sa ma intreb la fiecare noua intentie ce avea sa mai iasa
prost din ce ma gandeam sa fac, indiferent daca lucrul respectiv parea,
inainte de a fi pus in practica, sa fie intr-o aura stralucitoare. Sa ma
intorc in gara insemna sa merg pe jos vreo ora, lasand la o parte ca
facusem aiurea drumul din gara pana acolo. Sa stau in continuare acolo
si sa fac semne la masini - iata un hobby pe care nu-l mai intalnisem la
altii oameni (desi am vazut oameni cu pasiuni mai ciudate decat asta!)!
Ma gandeam cu ciuda sa ma intorc in gara - lasand la o parte ca, dupa
cum imi mersese in ziua aia, exista si posibilitatea sa imi rup vreun
picior sau sa cad intr-o gura de canal deschisa - dar si mai mare ciuda
mi-era ca stateam ca boul - am avansat de la vitel! - si ma strambam la
masini!
Si atunci mi-a venit ideea salvatoare! Cel mai bun lucru de facut in
situatia respectiva era sa ma intind pe iarba si sa ma culc!!
Ideea salvatoare nu a fost sa fac asta, ci sa nu urmez ce era cel mai
bun lucru de facut in situatia respectiva! Drept pentru care m-am
strambat in continuare la masini, am gasit pana la urma una care m-a
luat (am gasit-o mult mai repede, ca timp, decat de obicei, dar mie mi
s-a parut atunci ca am gasit-o infinit mai greu), am ajuns in Caracal la
cunostintele mele - care, la 12 jumatate noaptea, nu se culcasera! Or fi
presimtit ei ceva! - si m-am culcat.
Ceea ce ramane, insa, sunt amintirile frumoase. N-am regretat nici un
moment ca am fost la meci, in ciuda zecilor de nervi facuti in acea zi.
O idee-intrebare, pe care am cules-o dintr-un film, spune "When you
love something, don’t you want to be with it ?" Unora le place
jazzul, mie imi place Craiova. Si concluzia acelei zile e ca si Craiovei
ii place de mine! Altfel nu m-ar fi tinut in ea cu atata indarjire!
Am uitat sa spun ca la ora 20 era un tren personal din Craiova spre
Caracal. Mi-am adus aminte de el dupa ce plecase de vreo doua ore!
Probabil ca trenul asta a circulat cum scria in "Mersul
Trenurilor"!
Suporter Universitatea Craiova
E destul de greu de definit cine este si cine nu suporter al unei echipe de fotbal. In balanta sunt, in primele locuri, cei care vin la stadion, iar in coada s-ar situa cei care vin rar in tribune, in schimb urmaresc cu pasiune transmisiile radio sau televizate.
Totusi, cei care opresc autocarul echipei favorite si il asalteaza cu pietre - vezi cazul suporterilor stelisti in toamna lui 1999, dupa eliminarea echipei militare din acea editie a Romaniei de catre Universitatea Craiova - cu greu ii pot denumi (eu) suporteri.
In conceptia mea, care e posibil sa fie gresita, dar, din sondajele facute intre parerile prietenilor si cunostintelor mele, se pare ca nu e, un suporter adevarat isi incurajeaza echipa favorita. Si la bine, si la rau, cum suna o vorba cunoscuta (si un vers dintr-unul din imnurile dedicate eternei Campioane a Unei Mari Iubiri, Universitatea Craiova). Atunci cand dai cu pietre in propria echipa se cheama orice - in primul rand huliganism - numai sustinere a echipei favorite nu.
Nici cand injuri adversarele - traditionale sau de moment - echipei favorite nu se cheama ca esti suporter. Intr-un meci Steaua-Petrolul sa strigi trimiteri la origine si in alte parti genitale la adresa lui Dinamo, Craiova sau Rapid nu inseamna deloc a iti incuraja echipa favorita, ci in primul rand o desconsiderare a adversarului, OASPETE in propria arena. Si cum se numeste gestul de a iti trata oaspetii cu dosul sau cei care fac asta scrie in DEX.
Iar aceasta idee - pentru ca poate sa reiasa ca am ceva numai impotriva scandatorilor stelisti - e valabila atat pentru Dinamo si Rapid, cat si pentru Universitatea Craiova.
In fine, urechile lipite de radio. "Nu mai da o data legatura si la Craiova ?!", "Fuse prea scurta interventia de la noi!", "Uf! Baturam!". Meciul transmis in acelasi timp la televizor e undeva departe, comparativ cu atentia indreptata spre transmisia radio, cand Universitatea nu e televizata.
Si, totusi, nu sunt pe stadion.
Un motiv ar fi scandatorii, despre care am detaliat mai sus. Scopurile actiunii de a merge pe stadion raman relaxarea psihica fata de problemele de zi cu zi si incurajarea echipei favorite, lucruri greu de realizat in conditiile "bomboanelor" lingvistice emanate de galerii. Daca mai vrei sa vii si cu prietena, sotia (sau amanta :-) ), atunci chiar ca stadionul ocupa unul din ultimele locuri dintre modalitatile de relaxare.
Apoi scandatorii nu sunt numai scandatori, mai sunt si batausi. Risti, pentru simplul fapt ca inima iti bate pentru o echipa, oricare ar fi aceea, sa dea peste tine la propriu niste "rivali", de obicei si beti, si relaxarea de o zi de la stadion sa se transforme intr-o relaxare de saptamani sau luni intr-un salon de spital.
Apoi evolutiile echipei favorite. Esec dupa esec - in viata oricarei echipe mari exista momente mai slabe - si dezamagirile multiple ii duc la indepartarea de stadion pentru a nu mai suferi "in direct" pentru echipa favorita. Asculti la radio 10 interventii sau seara rezultatul la "Jurnal" si gata! Suferi o data si gata!
Totusi, acestia sunt multi dintre suporterii adevarati ai Universitatii Craiova. Cei mai multi. E de ajuns ca echipa sa aiba un moment foarte dificil si se aduna pe "Ion Oblemenco" 40.000 fara sa fi stabilit fiecare cu fiecare sa vina la acel meci. Meciul cu F.C.Brasov din mai 2000, cand Universitatea a fost mai aproape de divizia "B" ca niciodata, e relevant.
Nu iau in calcul momentele bune. La bine e usor sa fi langa echipa favorita.
Adi
Intotdeauna alb-albastru!
Universitatea Craiova si stadionul "National" (fost "23 august") din Bucuresti
Pentru multi dintre suporterii Craiovei, existenta sau demolarea stadionului "National" (fost "23 august") le este indiferenta Pentru mine, suporter al Craiovei, dar get-beget din Bucuresti - si poate si pentru alti suporteri ai Craiovei care locuiesc de mult timp in capitala -, acest stadion are o semnificatie deosebita, mai ales ca am copilarit in apropierea lui. Lasand la o parte momentele personale din complexul sportiv numit acum "Lia Manoliu" - prima oara cand am avut curaj sa inot fara ajutor, prima tura de stadion, singurul concurs de atletism la care am participat pe vremea cand practicam acest sport, examenul de sport pentru bacalaureat - momenele pur fotbalistice se confunda cu acelea in care Universitatea Craiova a jucat pe acest stadion, aproape de fiecare data fiind sustinuta de mii de suporteri, cifra maxima vehiculata fiind de 25.000, adica ... aproape capacitatea actuala a stadionului propriu al Stiintei, "Ion Oblemenco" din Craiova (care acum are 28.000 de locuri pe scaune)!
Prin urmare acum, dupa ultimul meci disputat pe stadionul "National" (fost "23 august"), simt nevoia unui arc peste timp, o recapitulare a momentelor respective.
16 aprilie 1983, preliminariile CE 1984: Romania - Italia 1-0. Meci strans legat de istoria Craiovei, deoarece Craiova a avut 6 jucatori in acea nationala. La ora disputarii meciului, Italia era Campioana Mondiala.
4 iulie 1983, finala Cupei Romaniei: Universitatea Craiova - Poli Timisoara 2-1. Primul meci la care am fost singur pe stadion (aveam 9 ani). Au inscris Rodion Camataru in minutele 16 si 66 pentru Craiova, respectiv Iosif Rotariu in minutul 86 pentru Timisoara.
1985, finala Cupei Romaniei: Steaua Bucuresti - Universitatea Craiova 2-1. Gol superb marcat de Sorin Cartu.
1990, semifinalele Cupei Romaniei, Dinamo Bucuresti - Universitatea Craiova 0-0 (4-3 dupa 11m). Tanara echipa a Craiovei a luptat de la egal la egal cu puternica echipa construita de Mircea Lucescu de-a lungul a 4 ani de munca. Ultimul cuplaj pe care mi-l amintesc, in celalalt meci, in deschidere, jucand Steaua Bucuresti si Petrolul Ploiesti.
1991, finala Cupei Romaniei: Universitatea Craiova - FC Bacau 2-1. La trei zile dupa castigarea campionatului, Craiova reusea al doilea event din istorie.
1993, finala Cupei Romaniei: Universitatea Craiova - Dacia Unirea Braila 2-0.
1994, semifinalele Cupei Romaniei, Universitatea Craiova FC Arges Pitesti 1-0. Victorie in fata unei echipe care reusise un parcurs excelent in acel an, eliminand anterior pe Steaua si Dinamo.
1996, old-boys, Universitatea Craiova 1982 - Rapid Bucuresti 1982. Eveniment repetat in anul urmator.
1998, finala Cupei Romaniei: Rapid Bucuresti - Universitatea Craiova 1-0. Peste 20.000 de spectatori (dupa unele opinii, 25.000) au sustinut Craiova in acest meci.
2000, finala Cupei Romaniei: Dinamo Bucuresti - Universitatea Craiova 2-0. Peste 20.000 de spectatori (dupa unele opinii, 25.000) au sustinut Craiova in acest meci.
2007, Universitatea Craiova - Rapid Bucuresti 0-0 si Universitatea Craiova - Gloria Bistrita 1-2. Primele meciuri considerate acasa disputate de Craiova in afara Olteniei.
La acestea se adauga si un eveniment la care nu am fost prezent - din cauza ca aveam doar un an :-) - finala Cupei Romaniei din 1975, Rapid Bucuresti - Universitatea Craiova 2-1.
Deci, ultimele 3 Cupe ale Romaniei castigate (adica jumatate, totalul fiind 6), fabuloasa victorie a Romaniei impotriva campioanei mondiale, Italia 1982, dar si 4 finale pierdute (din totalul celor 5 pierdute de Craiova de-a lungul istoriei).
Una peste alta, pe vremea marii echipe Craiova Maxima, datorita faptului ca jucatorii jucau des pe acest stadion - atat pentru ca Stiinta ajungea des in fazele avansate ale Cupei Romaniei, cat si pentru ca echipa nationala a Romaniei era bazata pe Craiova Maxima si nationala isi disputa jocurile aici - stadionul "National" (fost "23 august") era un al doilea acasa pentru
Craiova.
Adi
Intotdeauna alb-albastru!