Aurica Beldeanu: Viata este un nimic, dar nimic nu este mai presus decât viata.
Talent: Potrivit unor specialisti, ce reuseste Zidane în zilele noastre facea Aurica în urma cu 22 de ani.
Parca ieri Aurica Beldeanu, prin driblingurile sale inimitabile, încânta inimile microbistilor de pretutindeni.
Cifrele sunt prea seci, iar cuvintele prea sarace pentru a descrie cariera unui urias. Aurica Beldeanu s-a nascut pe 5 martie 1951, la Dobroiesti – Fundeni, în municipiul Bucuresti. Este maestru emerit al sportului si a absolvit cursurile Facultatii de Stiinte Economice. A început fotbalul relativ târziu, la vârsta de 14 ani, când a fost selectionat la Progresul Bucuresti, formatie pe care o îndragea înca din copilarie. Talentul sau nativ l-a facut remarcat si dupa numai trei ani, în 1968, debuteaza pe prima scena fotbalistica a tarii, aparând culorile aceluiasi club. Pâna în 1972 a activat la Progresul, dupa care a fost transferat la Resita. Acolo a jucat alaturi de Ilie Patruica, Reihardt si Dudu Georgescu. În 1976 a venit la Universitatea Craiova, unde a jucat pâna la retragerea din activitate. Sub culorile “alb-albastre” a cunoscut gustul performantei, câstigând doua titluri de campion (în editiile 1979-1980 si 1980 - 1981) si patru Cupe ale României (1976-1977, 1977-1978, 1980-1981, 1982-1983). A adunat în Divizia A 353 de prezente, marcând 78 de goluri. Tot cu Universitatea a fost semifinalist al Cupei UEFA, în anul 1983. A fost selectionat de 19 ori în nationala României, pentru care a marcat un gol, când “tricolorii” au învins cu 2-1 reprezentativa similara a Bulgariei, la Varna. La tineret si juniori a adunat peste 100 de prezente. Fotbalist tehnic, posesor al unui sut necrutator, a avut toate calitatile unui coordonator înnascut. Fire altruista, si-a servit de foarte multe ori coechipierii cu pase decisive si, daca s-ar întocmi un astfel de clasament, s-ar situa pe unul dintre primele locuri. De foarte multi a fost considerat un mai bun coordonator decât Balaci, datorita simtului unic de anticipare a jocului, fapt ce i-a atras si porecla de “Vulpea”. Actualmente este antrenor la Centrul de copii si juniori al Universitatii.
Nu a facut niciodata compromisuri, a spus totdeauna raspicat adevarul, oricât de dureros a fost acesta uneori. A pornit de jos, a trudit din greu, a avut deseori pe masa doar o ciorba, dar a razbit pâna pe piscurile ametitoare ale performantei. Si-a pastrat cumpatul, lucru rar în lumea vedetelor, si nu a urât pe nimeni niciodata. A fost în schimb urât pentru ca a avut curajul sa spuna lucrurilor pe nume într-o lume întunecata de minciuna. A fost hulit când a tras semnalul de alarma în ceea ce îl privea pe Rednic, al doilea demolator al Universitatii. A fost înjurat de personaje hilare, care, când marele fotbalist înscria goluri magnifice pe “Elland Road” sau la Sarajevo (împotriva echipelor Leeds United, respectiv Zelezjnicar), se jucau, ca si acum, cu viermisorii prin tarâna. Cel care a avut un adevarat cult din a învinge pe Steaua si Dinamo (de multe ori a facut-o singur) si a pus întotdeauna cinstea deasupra intereselor personale este, ca multi altii asemeni lui, dat uitarii de o societate ingrata. Da, nu trebuie sa traim în trecut, sa ne lamentam zilnic dupa vremurile apuse. Dar sa nu acordam atentia cuvenita celor care si-au sacrificat anii tineretii pentru a crea mituri, sa nu ne respectam gloriile cum se cuvine si sa ne gasim idoli în mocirla si taverne înseamna ca nu meritam sa avem viitor. La 54 de ani, Aurica Beldeanu nu are jeep-uri sau mertane si nu se sparge în figuri, dar valoreaza mai mult decât toate gramezile astea de fiare la un loc. Nu a stiut sa faca afaceri si a platit pretul ca a ales sa slujeasca adevarul. A stiut însa sa-si câstige dreptul la eternitate.
Marturisire: “Cu un ochi râd, cu altul plâng”
(Valentin Pribeanu, martie 2005)
Reporter: A mai încaruntit “Vulpea”...
Aurica Beldeanu: Asa este. De la o vârsta nu te mai bucuri asa de tare când e ziua ta. Îmi pare rau ca îmbatrânesc, desi sufleteste nu ma dau pe multi tinerei. Ce mai, cu un ochi râd, cu altul plâng.
Cum veti sarbatori?
Ca întotdeauna, voi ciocni un pahar cu familia si prietenii. Nimic nu valoreaza mai mult în viata decât caldura unui camin. Când ma uit la nepotelul meu, simt ca traiesc cu adevarat.
Ce perioada din viata va vine acum în minte ca fiind cea mai frumoasa?
În afara de timpul petrecut la Universitatea, m-a încântat perioada în care am fost la Progresul, unde am stat patru ani si îi multumesc acestei echipe pentru rolul pe care l-a avut în formarea mea. În 1972 am ajuns la CSM Resita si pot sa va spun ca am petrecut cele mai frumoase clipe din cariera mea de sportiv. Am stat patru ani-lumina, dintre care am dormit doar doi, si am jucat si fotbal. Facusem o echipa buna, însa nu am putut sa câstigam vreun trofeu din cauza altora.
Apropo de Universitatea, ce sanse…
Nu mai zic, tata, eu nimic, îi las pe “meseriasi” sa vorbeasca. Oricum, e disperata situatia de la echipa si toti trebuie sa se gândeasca cum sa salveze echipa de la retrogradare.
Le aveti cu pronosticurile. Ce facem cu FC Arges?
Batem cu 1-0.
Va descoperi “Vulpea argintie” una tânara?
Tineti aproape, nu stau cu mâinile în sân si în curând o sa apara un fotbalist cu calitati precum ale mele.
