Craiova meniu:

Detalii stire 4483

Istoria luptelor suporterilor alb-albaștri cu Mititelu

[ Categoria Articole ]
[ Data: 2013-11-28 ]
[ Tara România ]
 4483 A început timid, ca ajutor de patron. S-a remarcat ca organizator de ambuscade, recuperator în șlapi și instigator-șef la clubul lui Dinel Staicu. Pe nesimțite, Adrian Mititelu a pus mâna pe FC Universitatea Craiova, pe care a trecut-o definitiv în patrimoniul personal. Din 2005 până astăzi, palmaresul său este de nedepășit: două retrogradări, nicio participare în cupele europene, blaturi, umilințe în fața marilor rivali negociate cu aceștia și numeroase agresiuni asupra propriilor suporteri. Dar oamenii au uitat. De aceea, e bine ca din când în când să le aducem aminte cine este și ce-a făcut omul care se declară unicul posesor al unicei echipe de fotbal din Craiova.

17 aprilie 2004

Craiova doar ce bătuse Rapidul şi aştepta derbiul din Groapă. În camera suporterilor, amenajată de aceştia în sediul clubului, Mititelu, pe atunci aghiotant al patronului Dinel Staicu, le ţinea discurs fanilor: „La meciul cu Dinamo, luaţi 15 autocare şi rupeţi poarta stadionului! “. Apoi plusa: „Pun şoferi de-ai mei, vă cumpăr la toţi cagule alb-albastre, dar spargeţi tot! “. În iarna lui 2004, Mititelu pusese la cale două răzmeriţe ale fanilor: împotriva dezertării la Rapid a duo-ului Rada-Stancu şi împotriva instalării lui Lăcătuş pe banca tehnică. Doar ultima i-a reuşit. În noiembrie 2005, iar meci cu Dinamo, de data asta pe „Oblemenco“. Fanul Poştaşu’, plătit cu 30 de milioane de Mititelu, după cum susţin unii, îi aruncă fularul alb-albastru în ochi trădătorului Claudiu Niculescu. E perioada în care Mititelu, la fel ca în „era Neţoiu“, e prieten cu fanii în măsura în care-i poate dirija pentru atingerea propriilor scopuri.

Pumni şi puncte în B

În primăvara lui 2005, Craiova era deja retrogradată şi se ştia că Dinel îi va ceda clubul lui Mititelu. Aşa că, la meciul din Giuleşti, din etapa 27, cei din Sezione, bănuind forţa financiară neglijabilă a viitorului patron, au scandat prima oară împotriva lui. În august, la Corabia, Universitatea a jucat contra Progresului, în Cupă. A câştigat, dar în prim-plan au fost fanii, care au umplut de sânge un corăbian pentru că era îmbrăcat în tricoul Stelei. Reacţia noului patron: „La Corabia s-a instalat un fief care se pare că simpatizează echipe din Bucureşti. M-au dezamăgit corăbienii“. De dragul fanilor, Mititelu a plătit amenda. În octombrie, meci cu Petrolul, în Bănie. Leii alb-albaştri au ceva de împărţit cu lupii galbeni, apoi cu jandarmii. Tot Mititelu plăteşte: 80 de milioane, başca două etape de porţi închise. Cu cheltuieli suplimentare, echipa promovează.

Urare de la fani pentru patronul iubit


Craiova revine în A, deplasare în Giuleşti. Suporterii îşi dau iar în petec. Au loc bătăi, una dintre victime fiind Vicenţiu Neagoe, pe atunci jurnalist în capitală. Mititelu plăteşte amenda, dar întoarce foaia. Efectul e întârziat, dar se resimte puternic: la meciul cu Urziceni, din aprilie, clubul pune în vânzare doar 150 de bilete la peluză. Ultraşii de la tribuna a doua sar gardul, se unesc cu cei din Sud, scandează împotriva patronului, pro-Fane Stoica, care era, în opinia lor, lucrat din interior (fapt dovedit mai târziu), apoi părăsesc stadionul. Nu au putut împiedica demiterea lui Stoica. Mai mult, s-a lăsat cu suporteri săltaţi de poliţie de pe străzi şi din baruri. Urmează interdicţia la transferuri, care naşte un nou val de proteste la adresa lui Mititelu, considerându-se că patronul Craiovei s-a împăcat prea uşor cu sancţiunea impusă de FIFA. Începe seria lui Cioroianu, cu victoriile contra celor de la Ceahlăul şi FC Naţional. Rezultatele contează prea puţin pentru ultraşi, care, la un antrenament în nocturnă pe „Oblemenco“, atârnă de gard un banner cu mesajul: „Familia Mititelu suge pula“. Asta după ce Mititelu anunţase în ziarul pe care-l patrona că nu are nimic împotrivă să fie înjurat, numai să nu-i fie implicată familia. Băieţi cu cefe groase tocmiţi de patron îi aleargă pe mesageri.



„Nu vă vindeţi! “

Al doilea sezon de A al erei Mititelu începe prost: şapte înfrângeri la rând. Ştiinţa e pe un butoi de pulbere, care însă fâsâie fără să explodeze. În retur, în ultimele zile ale lui martie, când Universitatea îşi revenise, suporterii provoacă un nou scandal la Mioveni. Ziarul lui Mititelu prezintă poze cu fanii şi îi înfierează. Toţi cei care apar în poziţii „nefireşti“ primesc amenzi şi interdicţii. Pe 23 aprilie 2008, la Dinamo, Mititelu nu-i recunoaşte, în premieră, pe fani, la acel 4-4 de poveste. Ajunşi cu o oră înainte de meci, unii dintre suporteri reuşesc să pătrundă în stadion abia la finalul primei reprize, fapt care creează iritare. La trei zile distanţă vine duelul cu Steaua, prefaţat de împânzirea oraşului cu grafitti cu laitmotivul: „Nu vă vindeţi! “ Craiova pierde, impresia e că s-a vândut. Potrivit unora, preţul a fost un teren în Pipera. Urmarea? Suporterii rup scaune în încercarea de a întrerupe jocul, mai mult din mândrie, considerând că mai degrabă se pierde cu 3-0 la masa verde decât cu un 2-1 furat. Iar amenzi şi porţi închise. La meciul cu Ceahlăul, suporterii îşi iau într-un fel revanşa: amenzile şi o etapă cu porţile închise sunt rodul acţiunii lui Mititelu.



Cazul Ionescu naşte monştri

Începe un nou campionat, iar beligeranţii lasă impresia unui armistiţiu. Doar o impresie: Mititelu susţine că a fost înjurat la Bistriţa şi la Cluj. După Galaţi, cazul Ionescu. Fanii sunt împărţiţi: o parte însemnată îl condamnă pe Mititelu că şi-a încălcat cuvântul dat cum că nu va vinde în Bucureşti. De frică să nu primească un pogon de înjurături în Groapă, Mititelu trimite fax la rivali prin care se dezice de galerie. Pentru prima dată în istoria fotbalului românesc, un club făcea demersuri pentru a-și împiedica propriii suporteri să vină la stadion într-o deplasare.

Sute de suporteri olteni vin cu microbuzele și mașinile personale din Craiova. Alte sute, din București, iau troleul, metroul, taxiul, ce găsesc, spre punctul de întâlnire: intrarea în București dinspre Pitești, vizavi de Carrefour. La cererea expresă a lui Mititelu, suporterii nu sunt lăsați să intre în oraș. Se scandează minute și ore în șir împotriva lui. Suporterii din București se repliază pe la diferite baruri din Militari și Regie pentru a vedea meciul la televizor. Câțiva din Craiova reușesc să evadeze cu ei. A fost, poate, momentul când mai mulți fani adevărați și-au dat seama că să ții cu echipa lui Mititelu, din acea clipă, devine inutil și umilitor. „Ne-ar fi ajutat aceşti suporteri, dar am decis să-i sacrificăm ca să nu iasă incidente mari“, se justifica Mititelu ulterior.

Suporteri săltaţi pentru „Un mic de nimic“

În septembrie 2008, la un banal U Craiova – FC Braşov, scor 0-0, disputat pe Extensiv, suporterii erau urcaţi în dube şi ajungeau să dea cu subsemnatul pe la secţiile de poliţie. Acţiunea jandarmilor, susţin fanii, s-a desfăşurat din ordinul lui Mititelu, care nu a mai putut digera sloganurile porcoase, precum: „Un mic de nimic“ sau „Mititelu, eşti un gunoi! “. A urmat un contraatac fragil al ultraseriei prin Campania „Nimeni la meci“, ce şi-a atins vag scopul, în sensul că stadionul s-a golit treptat, dar Mititelu şi-a putut face în voie mendrele.

Neţoiu doar a ameninţat, Mititelu a trecut la fapte

În 2002, Comandantul Neţoiu ameninţase că mută echipa la Bucureşti. În 2010, Mititelu a trecut la fapte şi a relocat echipa. A dus-o la Severin, spunând că suporterii din Bănie nu merită să aibă echipă de fotbal. În mai 2010, Mititelu declara, după un meci al echipei sale pe „Municipalul” din Severin: „Nici nu se pune problema să ne întoarcem pe «Ion Oblemenco», suporterii din Craiova nu merită să aibă echipă”.

De ce şi-a permis atâtea? Pentru că e a lui şi-a copiilor lui!

Suporteri interzişi în Groapă pentru cel mai important derby. Echipă mutată la Severin! Cum s-au putut întâmpla toate astea? Ne luminează o declaraţie a lui Mititelu din 2011, care explică în modul cel mai clar cu putinţă că echipa devenise jucăria lui şi nu mai avea de-a face cu craiovenii. La un post local de televiziune, Mititelu spunea: „E exclus să investesc la altă echipă. Voi fi cu Universitatea Craiova pînă la moarte. Moartea ei sau a mea. Indiferent dacă mă omoară sau mă arestează, nimeni altcineva nu pune mîna pe brandul Universitatea Craiova Echipa asta e a mea şi a copiilor copiilor copiilor copiilor. Luaţi-vă gîndul de la ea. Dacă vreţi, făceţi-vă altă echipă! “.

Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!


Comentarii
Nu exista comentarii in baza de date!
Nu puteti scrie comentarii pentru ca nu sunteti logat!

Alte titluri din aceeasi categorie

09-11-2016: Intotdeauna anti-dinamo
“Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii.”

Am văzut nu demult la voi o coregrafie frumoasă inspirată din “Micul Prinţ” a lui Antoine de Sain ... [ continuare ]
Din categoria Articole

25-01-2016: Doamna de alb-negru
Se termina prima repriză de la fotbal. Dobrin, adică Argeșul, cu Baia Mare, a lui Mateianu, un meci fabulos, care poate fi găsit astăzi pe YouTube. Venea pauza, iar imaginea alb-negru pleca din Trivale către studioul tel ... [ continuare ]
[ Autor Alin Buzarin ]
Din categoria Articole

18-05-2014: Blestemul Benficăi, blestemul Craiovei
Cel mai bun transfer al Benficăi în acest moment ar fi o babă care să aibă leac la descântece. Să zică baba de descuiat lacătul, de sfărâmat zăvorul, de scos dracul din club, să zică un descântec ... [ continuare ]
[ Autor Florin Caramavrov ]
Din categoria Articole

28-03-2014: Coşmarul Craiovei. Mititelu şi-a refuzat şansa ieşirii onorabile din scenă. Universitatea e condamnată!
Copiii învaţă echipa Stelei, istoria Craiovei e amanetată unui SRL
Adrian Mititelu a retras echipa din campionat. Oricum intrase în joc doar pentru a sabota proiectul iniţiat de primarul Olguţa Vasilescu. Nu e în stare ... [ continuare ]
[ Autor Alin Fornade ]
Din categoria Articole

28-11-2013: Istoria luptelor suporterilor alb-albaștri cu Mititelu
A început timid, ca ajutor de patron. S-a remarcat ca organizator de ambuscade, recuperator în șlapi și instigator-șef la clubul lui Dinel Staicu. Pe nesimțite, Adrian Mititelu a pus mâna pe FC Universitatea Craiova, pe care a tre ... [ continuare ]
Din categoria Articole

Meditatii

Username:
Parola:

Creare cont nou - Trimitere parola
Comentarii - Utilizatori

© Universitatea Craiova

Dictionar   Meditatii   Dictionar     SEO Romania   This is my Google PageRank™ - SmE Rank free service Powered by Scriptme