Craiova meniu:

Detalii stire 4509

Coşmarul Craiovei. Mititelu şi-a refuzat şansa ieşirii onorabile din scenă. Universitatea e condamnată!

[ Autor Alin Fornade ]

[ Categoria Articole ]
[ Data: 2014-03-28 ]
[ Tara România ]
 4509 Copiii învaţă echipa Stelei, istoria Craiovei e amanetată unui SRL
Adrian Mititelu a retras echipa din campionat. Oricum intrase în joc doar pentru a sabota proiectul iniţiat de primarul Olguţa Vasilescu. Nu e în stare să susţină Universitatea, dar nici nu renunţă la formaţia primită de la puşcăriaşul Dinel Staicu. Preferă să-i prelungească suferinţa în loc să-i ofere şansa de a trăi decent. A refuzat oferta finanţatorilor clubului CSU Craiova, l-a declarat şi pe Marin Condescu vinovat de înaltă trădare, l-a umilit pe Nicolo Napoli. Circul merge mai departe, cu dricul în alaiul vesel.
Se plânge că fotbaliştii nu au avut unde să se antreneze, dar de ce nu le-a plătit un cantonament în Antalya, aşa cum anunţase în iarnă? Dacă nu e capabil să asigure un buget demn de blazonul „Ştiinţei” şi e ameninţat de faliment, de ce nu a cedat formaţia suporterilor, municipalităţii, altor oameni de afaceri? Să-şi continue procesele cu Federaţia fără să transforme Craiova în carne de tun într-un război fără sfârşit. Dacă a iubit vreodată cu adevărat flamura alb-albastră, nu-i este ruşine de situaţia degradantă în care a ajuns Craiova?
Suporterii i-au dat un ultimatum de 48 de ore să cedeze echipa. Un demers ce va stârni acelaşi efect ca şi buletinul meteo. Vi-l închipuiţi pe Mititelu analizând comunicatul fanilor? Şi despre ce fani e vorba? La mitingul organizat recent împotriva patronului au participat câteva sute de susţinători şi suntem generoşi cu socotitul. Peluza Sud e acuzată de complicitate la tertipurile procesomanului din Bănie, iar liderii galeriei, vechi sau noi, nu au credibilitate. A fost amuzantă ştirea din urmă cu o lună cu cei doi bodyguarzi care i-au oprit pe fanii revoltaţi ai Craiovei la intrarea în sediul clubului. Cum să-i ţină în frâu doi bodyguarzi? Suporterii, care l-au apărat, l-au susţinut mereu pe Mititelu în pofida evidenţei, sunt şi ei în culpă.
Craiova e divizată iremediabil. E un moment la fel de dramatic ca şi dezafilierea. Aici nu mai e vina Bucureştiului sau a nu ştiu cărei coaliţii monstruoase. Răspunsul e în Bănie şi acolo e şi durerea ce nu mai trece. Copiii învaţă echipa Stelei, istoria Craiovei e amanetată unui SRL. Idolii de ieri sunt renegaţi, adevăratul trădător e considerat erou şi plimbat de la o emisiune la alta.
Într-un gest disperat, CSU Craiova a coalizat nume ce au ridicat trofee şi inimi. Nu a fost suficient. CSU e asociată cu FRF de mulţimea manipulată de discursurile lui Mititelu şi va avea nevoie de timp şi de rezultate pentru a câştiga încrederea oltenilor. Problema e că, dacă Mititelu rămâne pe poziţii, proiectul în care e implicat şi Corneliu Stroe, creatorul „Craiovei Maxima”, va fi subminat permanent. CSU e singurul remediu palpabil, pentru restul e pesimismul sumbru.
Craiova e astăzi doar o lacrimă îngheţată. Şapte litere umăr lângă umăr, numărul ce-l purta cândva Crişan. Sau un indiciu c㠄Ştiinţa” a fost una dintre cele 7 minuni ale României fotbalistice. O echipă moare cu zile, atunci când nu mai joacă, deşi sute de mii de fani o aşteaptă. „Ştiinţa”, nu pleca!

Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!


Comentarii
Nu exista comentarii in baza de date!
Nu puteti scrie comentarii pentru ca nu sunteti logat!

Alte titluri din aceeasi categorie

29-05: Mesaj pentru Bucureşti
Finala Cupei României pornea cu un handicap imens. Se desfăşura la 24 de ore după marea finală Champions League. Acolo unde marile porţi ale Kievului, cântate şi într-o celebră adaptare Emerson, Lake&Palmer după Modest Musorgski, se deschi ... [ continuare ]
[ Autor Cristian Geambasu ]
Din categoria Articole

09-11-2016: Intotdeauna anti-dinamo
“Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii.”

Am văzut nu demult la voi o coregrafie frumoasă inspirată din “Micul Prinţ” a lui Antoine de Sain ... [ continuare ]
Din categoria Articole

25-01-2016: Doamna de alb-negru
Se termina prima repriză de la fotbal. Dobrin, adică Argeșul, cu Baia Mare, a lui Mateianu, un meci fabulos, care poate fi găsit astăzi pe YouTube. Venea pauza, iar imaginea alb-negru pleca din Trivale către studioul tel ... [ continuare ]
[ Autor Alin Buzarin ]
Din categoria Articole

18-05-2014: Blestemul Benficăi, blestemul Craiovei
Cel mai bun transfer al Benficăi în acest moment ar fi o babă care să aibă leac la descântece. Să zică baba de descuiat lacătul, de sfărâmat zăvorul, de scos dracul din club, să zică un descântec ... [ continuare ]
[ Autor Florin Caramavrov ]
Din categoria Articole

28-03-2014: Coşmarul Craiovei. Mititelu şi-a refuzat şansa ieşirii onorabile din scenă. Universitatea e condamnată!
Copiii învaţă echipa Stelei, istoria Craiovei e amanetată unui SRL
Adrian Mititelu a retras echipa din campionat. Oricum intrase în joc doar pentru a sabota proiectul iniţiat de primarul Olguţa Vasilescu. Nu e în stare ... [ continuare ]
[ Autor Alin Fornade ]
Din categoria Articole

Meditatii

Username:
Parola:
  Am citit si sunt de acord cu politica de confidentialitate a website-ului.

Creare cont nou - Trimitere parola
Comentarii - Utilizatori

© Universitatea Craiova

Dictionar   Meditatii     SEO Romania