Sergiu Nicolaescu

Universitatea Craiova e numarul 1 pentru mine

Sergiu Nicolaescu: “Universitatea a lansat un spirit în fotbalul românesc”
Regizor, actor, scenarist, un adevarat om-orchestra, care se naste poate o data la 100 de ani, Sergiu Nicolaescu, omul care a marcat prin creatiile sale generatii întregi, este oltean de-ai nostri, din Tg. Jiu. Cel care l-a întruchipat pe Mircea, i-a dat viata comisarului Moldovan, s-a sfatuit cu Mihai Viteazul, atunci când pe ecran era Selim Pasa, pe scurt cel mai mare regizor din istoria cinematografiei noastre, daca luam drept criteriu doar succesul de public, fara sa mai pomenim de zecile de premii luate la marile festivaluri, de la Cannes si pâna la Oscar, acolo unde a avut patru pelicule nominalizate la categoria cel mai bun film strain, a primit cu lacrimi în ochi tricoul cu numarul unu al Universitatii, declarând simplu: “Doar Universitatea Craiova e în sufletul meu”.

Carte de vizita
Sergiu Florin Nicolaescu s-a nascut pe 13 aprilie 1930 în Tg. Jiu, însa la vârsta de doar cinci ani a parasit orasul natal, familia sa stabilindu-si resedinta la Timisoara.
Dupa terminarea liceului, în 1948, Nicolaescu fusese admis la trei facultati, Belle Arte, Politehnica si Scoala de Ofiteri de Marina.
Intrarea în lumea filmului a fost oarecum întâmplatoare, acestuia propunându-i-se initial un post de director tehnic la un IAS de lânga Bucuresti, în 1954, la doi ani dupa absolvirea Politehnicii.
Însa întâmplarea a facut sa întâlneasca un fost coleg din Politehnica, repartizat la Cinematografie, cu care a facut schimb.
Dupa o prodigioasa cariera în cinematografie, Sergiu Nicolaescu a ales sa intre si în politica, dar nu a uitat marea sa iubire, Universitatea Craiova.

Regizor, actor, scenarist, poate cea mai sigura definitie a vedetei din filmul românesc, Sergiu Nicolaescu se pregateste sa aniverseze 76 de ani. “Sunt un Berbec autentic, încapatânat în tot ce fac, dar pus totdeauna pe constructie, si nu pe distrugere.” Acesta ar fi, într-o fraza, autoportretul celui care l-a întruchipat pe Mircea, i-a dat viata comisarului Moldovan, s-a sfatuit cu Mihai Viteazul, atunci când pe ecran era Selim Pasa, într-un cuvânt, cel mai mare regizor din istoria cinematografiei noastre, daca luam drept criteriu doar succesul de public, fara sa mai pomenim de zecile de premii luate la marile festivaluri, de la Cannes si pâna la Oscar, acolo unde a avut patru pelicule nominalizate la categoria “Cel mai bun film strain”.
Astazi lucreaza la etajul trei, într-o cladire din spatele Senatului, viseaza o sumedenie de alte proiecte si Craiova în Divizia A. De la aceste coordonate pleaca povestea spusa de el însusi, artistul oltean nascut în Târgu Jiu, prietenul cel mai bun al lui Amza si creatorul scolii de film istoric de la noi. Doar albul parului sau tradeaza lupta cu timpul. Pare însa oricând gata sa mai strige înca o data “motor!” Privirea i-o stii din orice film în care l-ai vazut, doar ochii par un pic altfel, acum, când se interpreteaza doar pe sine. E sincer, seducator si priveste înapoi cu mândrie. Asadar, motor!

"Si Universitatea Craiova e numarul 1 pentru mine. Din pacate, acum trebuie sa mai rabd un pic, pâna când vom promova. Îmi dau si eu cu parerea, despre Steaua, despre Rapid, dar gândurile mele sunt tot la Craiova. Mi-a ramas în suflet echipa aceea studenteasca, superba, capabila sa se bata cu toata Europa. Universitatea a lansat un spirit în fotbalul românesc."

Ma gândeam ca ati copilarit în Timisoara si ca sunteti suporterul lui Poli în egala masura.
Nici vorba! Sigur ca iubesc Timisoara si îmi place echipa de astazi, publicul sau e minunat, mai putin patronul, care pare un personaj desprins din filmele mele cu eroi negativi. Pare un profesionist în alte lucruri, daca ma întelegeti ce vreau sa spun…Doar Universitatea Craiova e însa în sufletul meu de oltean plecat din Târgu Jiu sa cucereasca lumea.
Pentru Craiova sunteti numarul 1…
Si Universitatea Craiova e numarul 1 pentru mine. Din pacate, acum trebuie sa mai rabd un pic, pâna când vom promova. Îmi dau si eu cu parerea, despre Steaua, despre Rapid, dar gândurile mele sunt tot la Craiova. Mi-a ramas în suflet echipa aceea studenteasca, superba, capabila sa se bata cu toata Europa. Universitatea a lansat un spirit în fotbalul românesc.
Despre actuala echipa ce stiti?
Ca e pe primul loc în Divizia B si sper sa îmi aniversez la anul ziua de nastere cu ea între fruntasele Diviziei A. E o echipa care are ceva placut în exprimare.
Despre patronul acesteia ce credeti?
Sincer, am toata admiratia pentru ce a facut acolo. Transmiteti-i multumirile mele nu doar pentru tricou, ci si pentru ambitia pe care o arata. Eu ma pricep la oameni, am creat atâtea personaje, totusi, si cred ca este un oltean adevarat, orgolios, care nu accepta sa fie calcat pe bataturi. Asa sunt si eu, dar sa stiti ca oltenii sunt si cei mai mari sufletisti. Înca o data, toata admiratia mea pentru Craiova de ieri, de azi si de mâine si pentru cei care o conduc. Sper sa îi vad repede în Divizia A!
Sa fiti sigur si va multumim pentru sinceritate!

“Editie Speciala”: Trei sferturi de veac de când exista Sergiu Nicolaescu. Sunteti sinonim cu o vedeta, un creator sau un învingator?
Sergiu Nicolaescu: Cred ca în mod sigur sunt echivalent cu definitia omului care a muncit toata viata. Când ma gândesc ca am facut, într-o vreme, si câte trei - patru filme pe an, îmi dau seama ca munca a fost principala mea calitate.
Când a început totul?
Începutul începutului? M-am nascut la Târgu Jiu, dintr-o mama un pic frantuzoaica si un tata oltean. De la mama am mostenit probabil simtul artistic, de la tata, ambitia de a nu ceda niciodata, curajul si puterea, desi nu am fost deloc un copil rasfatat. Pe mine m-a ajutat soarta, m-am ajutat singur si mai putin parintii. Nici nu aveau cum, pe tata comunistii l-au bagat la Canal când aveam 17 ani. Ne mutaseram între timp la Timisoara, acolo unde am facut liceul, si stiu ca nu mi-a fost usor.
Învatati bine?
Am reusit sa trec patru ani de studiu în numai doi ani calendaristici. Nici eu nu stiu de ce trageam atât de tare, dar de tânar mi-a placut sa fiu primul.
Cu sportul cum va împacati? Sau era doar cartea?
Sportul mi-a placut de mic. La sapte ani m-am dus la atletism. Timisoara era renumita prin atletii sai, iar casa noastra era peste drum de stadion. Am facut ceva rezultate la aruncarea discului, dar si la greutate. Dupa razboi, am lasat-o mai moale, pentru ca voiam sa învat ca sa intru la Scoala de Ofiteri de Marina. Am si intrat, dar dupa un an l-au arestat pe tata si m-au dat afara. Am venit singur la Bucuresti si m-am angajat la Uzinele Ford, mintind în autobiografie ca sunt orfan si ca nu-mi cunosc parintii.
Si-atunci, de unde filmul?
Usurel, ajungem si-acolo (închide ochii si se lasa pe spate în fotoliul de piele neagra, ca si cum ar încerca o întoarcere în timp). În ’48, cu dosarul falsificat astfel, m-am înscris la Politehnica si în ’52 am iesit inginer cu repartitie la IOR. Dupa câtiva ani, au vrut sa ma puna director la un SMT de lânga Bucuresti, prin Pantelimon, dar am refuzat, de frica sa nu-mi verifice iar dosarul. Cu prima ocazie am plecat si prilejul mi l-a oferit un coleg de facultate, unul Marin, care voia sa vina la IOR. El a lasat astfel liber postul de la Centrul National de Cinematografie si-asa am ajuns acolo, undeva pe Ana Ipatescu, unde azi e hotelul “Minerva”.
Conteaza destinul?
Conteaza enorm ce vrea Dumnezeu. Asa s-a facut ca am vazut prima oara un aparat de filmat si cum se face un film. Eu eram pe partea tehnica, dar asta nu m-a împiedicat în ’58 sa ma duc singur, cu un camion, pâna la Constanta, ca sa fiu si scenograf, si regizor, la un documentar despre viata subacvatica. Tin minte ca rabla aia de camion trebuia parcata în panta, ca sa pot sa plec fara manivela. Asa am facut filmul “Scoicile nu vorbesc niciodata”, al saselea film subacvatic din lume, un documentar despre taierea epavelor.
Totusi, cum l-am câstigat pe regizorul de film artistic Sergiu Nicolaescu?
Am continuat sa fac documentare si, cu unul dintre ele, “Lectie în infinit”, am ajuns la Cannes.
V-au dat voie comunistii sa parasiti tara asa tânar?
Doar filmul a ajuns la Cannes, eu m-am ferit sa cer pasaport tocmai din pricina pe care v-am spus-o. Aveam dosarul praf. Acolo, însa, cei de la Columbia Pictures au vazut filmuletul meu de sase minute si au abordat delegatia României, oferind 10.000 de dolari pe el. Era o suma uriasa, în conditiile în care cel mai scump film de la noi, “Tudor Vladimirescu”, fusese vândut pe 1.200 de dolari. Când s-au întors în tara, au povestit de dorinta celor de la Columbia de a ma cunoaste si ministrul Culturii de atunci, tovarasa Craciun, care era o femeie de treaba, mi-a dat pasaportul dupa ce i-am recunoscut ca-mi falsificasem autobiografia.
Nu v-ati gândit sa ramâneti în Franta?
I-am spus mamei, care se mutase între timp la Bucuresti, ca nu ma voi mai întoarce. “Daca o sa-ti fie bine, mama, acolo, sa ne chemi si pe noi!”, mi-a zis si, când m-am urcat în avion, pe Baneasa, m-am gândit ca vad ultima data în viata tara. Am si salutat pamântul cu un gest pe care, mai târziu, i l-am împrumutat comisarului Moldovan. La Paris însa, lucrurile s-au precipitat. Cei de la Columbia Pictures au trimis o masina luxoasa, tin minte ca am dormit undeva la un castel pâna sa ajungem pe Coasta de Azur. Ciudat, sofer era unul Marinescu, dar care, în ciuda numelui, nu stia o boaba româneste. De-acolo a început totul. M-am înteles sa fac filmul “Dacii”, o superproductie, cu 2.000 de figuranti. M-au dus apoi înapoi la Paris si pe bulevardul George V am intrat într-un magazin cu un bun prieten francez, care mi-a cumparat haine, de la ciorapi si pâna la cravata. M-am simtit umilit, dar am înteles ca intru într-o alta lume.
Si totusi, cât a fost sport în viata dumneavoastra?
V-am spus, la Timisoara am facut atletism, la Bucuresti înca mai eram inginer si jucam rugby, în linia a doua, la Electrica, apoi la Sportul Studentesc si Dinamo. În liceu îmi aduc aminte ca am luat lectii de scrima cu un italian celebru, Angelo Pellegrini, la Timisoara.
Pe peretii biroului, pastrati foarte multe tablouri cu cai…
Stiam sa calaresc de mic. Am fost chiar presedintele Federatiei Române Ecvestre. În “Dacii”, mi-au dat, la un moment dat, un cal care nu mergea înainte decât daca avea un altul în fata. M-am prins repede si l-am schimbat.
Va tot sâcâi cu întrebarile despre sport pentru ca vreau sa va aduc la fotbal.
Pâna la fotbal, sa va zic de “Mihai Viteazul”. Reusisem sa obtin semnaturile lui Charlton Heston, în rolul lui Mihai, lui Richard Burton, Liz Taylor si Orson Wells. La Holywood se stia cine este Sergiu Nicolaescu si cu totii acceptasera sa joace gratis pentru mine. În ziua în care plecam la Paris, sa ma întâlnesc cu reprezentantul Columbiei, Ceausescu l-a trimis pe Paul Niculescu Mizil sa opreasca avionul chiar pe pista. Cei din aeroport ma cunosteau si, când au vazut masina neagra pe pista, au sunat-o pe mama, spunându-i ca am fost arestat. N-a fost însa decât o discutie cu Maurer si Ceausescu, care mi-au impus sa fac filmul doar cu actori români.
Asa a ajuns Amza sa-l joace pe Mihai.
Nu, timp de doua luni eu am jucat rolul lui Mihai, iar Amza pe al lui Selim. Într-o zi, mi-am dat însa seama ca rolul trebuie sa fie al lui, mi-am ras barba si le-am spus celor din CC: “Acum nu mai aveti ce face, eu nu mai pot juca rolul lui Mihai, trebuie sa-l joace Amza!”
Amza Pellea v-a fost prieten bun?
Cel mai bun! Am avut multi prieteni printre actori si-am lucrat numai cu actori mari, dar niciunul nu a fost ca Amza. Ne lega o prietenie extraordinara, asa cum numai doi olteni pot lega. Si ne mai unea ceva: dragostea pentru Universitatea Craiova.
Vorbeati cu Amza despre echipa?
Amza Pellea a tinut enorm la “Stiinta”. Când Craiova batea si eram pe platourile de filmare, si eu, si el eram alti oameni. Ne strângeam în jurul aparatului de radio, iar când nu prindeam meciul eram fierti pâna aflam rezultatul.
Sergiu Nicolaescu observa cadoul pe care “Editie Speciala” i l-a adus, un tricou oficial al Universitatii, imprimat cu numele sau pe spate si cu numarul 1. Emotionat, accepta sa fie fotografiat si în ochi îi apar lacrimi.

http://www.editie.ro/mod.php?mod=stiri&idcat=7&idstire=24224

Aparut in ziua de Vineri 24 Martie 2006

Site-ul personal: http://www.sergiunicolaescu.ro/

Meditatii informatica
Meditatii, cursuri
Avatare
Universitatea Craiova
Sondaje
Terenuri
Jocuri
Bancuri
Cazare
Opera

Dictionar
Bacalaureat
Maxime
Dictionar roman-englez
Anunturi
Firme
Imobiliare
Statusuri
Poze
Sport
Cazare
Turism
Agenda
Creare site

Bancuri
Poze
Jocuri
Referate
Dictionar
Fotbal
Carti
Autoinsurance

Free Games
Des Jeux
Gratis Giochi
Gratis Juegos
Spelletjes Gratis
Spiele
Spill
Játékok
Yeni Oyunlar
Games, Juegos

Funny Jokes
Blagues
Scherzi
Witze
Funny Jokes

New Pictures
Funny Avatars
Bilder
Pictures

Movies Reviews
Create website

Plase tantari

Username:
Parola: